Elisabeta Lipă împlinește azi 50 de ani, dar n-are timp să mediteze prea mult la schimbarea prefixului. Nu-i permite agenda. Multipla campioană olimpică la canotaj n-a ales să-și ducă existența în hamacul suficienței, la umbra strălucitoarei ei cariere sportive, ci a preferat contrariul: o viață trepidantă, cu responsabilități multiple la nivelul cel mai înalt al sportului. Cine o cunoaște știe că aceasta este latura ei firească. Elisabeta Lipă este președintele Clubului Sportiv Dinamo și al Federației Române de Canotaj, este vicepreședinte al Comitetului Olimpic și Sportiv Român și tot aceeași poziție o deține în cadrul Uniunii Sportive Internaționale a Polițiilor. Pe lângă aceste funcții consumatoare de timp și energie, Elisabeta Lipă este mamă și soție, răspunde la apeluri umanitare, merge la competiții sportive, dar și rezolvă probleme conexe. Cariera sportivă a rămas în urmă, cu toate poveștile și legendelă născute în jurul ei. Acum, Elisabeta Lipă este conducător, administrator, lider.
Doamna Lipă, în sportul românesc circulă o legendă. În 1992, după ce ați câștigat finala olimpică la simplu, ați fost la un pas de leșin… Este doar o legendă. A fost un efort teribil, epuizant, dar victoriile nu te leșină niciodată. Nu te lasă adrenalina și senzația aceea unică de la final, când treci primul linia de sosire și lumea te aclamă. După cursa mea am mai făcut repede 250 de metri, ca să le încurajez pe fetele de la patru vâsle. Să vezi ce mai strigam „Hai, Anișoara! Hai Doina!” (nr – Constanța Burcică, Veronica Cochelea, Anișoara Dobre și Doina Ignat au cucerit medalia de argint).
În 2004 ați renunțat la cariera sportivă. Au urmat cinci ani în aparatul central, la Ministerul Afacerilor Interne, și cinci la Clubul Sportiv Dinamo. Care dintre perioade considerați că a fost cea mai grea? Dacă stau bine și analizez, cei cinci ani de Dinamo au fost mai grei decât toți ceilalți la un loc. Mâine m-aș întoarce în cantonament și în barcă, dacă aș mai avea vârsta pentru a putea concura.
Vi se mai întâmplă să visați noaptea că sunteți în cantonament? Am trecut de faza asta. Am visat la început, după ce am renunțat la viața sportivă. Acum am alte vise, legate de noile mele preocupări… Ce proiecte mai am la Dinamo, ce mai fac la bazinul olimpic, ce ne mai trebuie la Sala Polivalentă, unde mai trebuie săpat și unde trebuie acoperit, pentru că totul este dat peste cap, ce sportivi au mai luat medalie și ce trebuie să facem pentru a ține steagul sus în sportul românesc. Vise conforme cu vârsta pe care o împlinesc.
Totuși, nu prea aveți timp să vă uitați în buletin… Nici nu mă uit. Buletinul nu-l scot decât la nevoie. Biologic am vârsta pe care o împlinesc, dar mă simt departe de ceea ce scrie în actul de identitate. Am o viață plină și mă rog la Dumnezeu să mă țină sănătoasă, că restul le duc eu pe toate.
„Când îmi propun ceva insist până îl realizez”
Ce proiecte aveți pentru următorii zece ani? Eu nu-mi fac strategii pentru perioade atât de lungi, pentru că mulți și le fac dar nu le duc până la capăt. Eu sunt perseverentă, îmi propun ceva realist și mă țin de acel lucru până îl duc la capăt. După aceea încep alt proiect și tot așa.
Există vreun lucru pe care vi l-ați dorit și nu l-ați putut îndeplini? Personal sau profesional? Nu. Eu când îmi propun ceva insist până îmi văd realizat acel lucru. Dar nu am avut vise de nerealizat. Trăiesc cu picioarele pe pământ, văd ce se întâmplă în jurul meu și nu tânjesc după ceva ce nu se poate îndeplini.
Aveți o viață profesională foarte încărcată. Mai aveți timp și pentru cea de familie? Normal. Viața de familie se reduce la cele câteva ore pe care le petrecem împreună seara, când ajungem toți acasă. Viața asta de zi cu zi este atât de agitată pentru toți, inclusiv pentru băiatul meu, Dragoș, care petrece mult timp la școală, are meditații și antrenamente. Cu toții ajungem seara acasă, și eu, și soțul, și copilul, iar cele două-trei ore pe care le petrecem împreună încercăm să fie cât mai plăcute, mai relaxante, să putem să o luăm a doua zi de la capăt.
Apropo de Dragoș. Este fiul marii campioane Elisabeta Lipă sau un adolescent cu propria personalitate? El este și va rămâne fiul Elisabetei Lipă, băiatul meu și viața mea. Dar mă bucur că are personalitate, că la 17 ani este foarte bine ancorat în realitate. Stau de vorbă cu el și mă minunez când a crescut atât de mare. Uneori mi-aș fi dorit să mai fie mic, să fiu din nou alături de mine în cantonament. Dar știu că așa ceva nu se poate, se maturizează pe zi ce trece, devine un bărbat în toată firea. Probabil că așa este generația aceasta, care are alte mijloace de informare. Dar una peste alta mi-a dat Dumnezeu un copil bun, ascultător, așa că bucurie mai mare pentru un părinte nu poate să existe.
Când erați în barcă aveați o imagine de ansamblu asupra sportului românesc. Acum sunteți implicată la alt nivel. Vi s-a schimbat viziunea? Normal că văd lucrurile altfel. Când ești sportiv nu vezi dincolo de problemele tale. Ți se pare că oamenii din jurul tău nu fac pentru tine atât cât ți-ai dori sau nu ți se acordă toată atenția pe care tu consideri că o meriți. Când ajungi în partea cealaltă și devii conducător îți dai seama că lucrurile sunt mult mai complicate. Vezi că în fiecare zi te lovești de multe ziduri, multe obstacole, și îți dorești să faci altfel decât altfel cei pe care i-ai criticat când erai sportiv. Dar la fel de bine văd că generația actuală nu se compară cu generația trecută. Și asta se vede în rezultate.
„Am făcut mulți români fericiți”
Ce avea în plus generația dumneavoastră? Multe. În primul rând dorința de a face performanță. Vorbesc din punctul meu de vedere, dar același lucru poate să-l spună oricare dintre colegele mele care au ajuns la un nivel ridicat de performanță. În primul rând eu mi-am dorit să ajung campioană olimpică pentru mine, nu pentru alții. Iar când am reușit lucrul acesta m-am bucurat că am făcut mulți români fericiți. Drept dovadă că și la ora actuală mă opresc oameni pe stradă și-mi mulțumesc, îmi spun că au plâns la cursele mele și i-am bucurat enorm. Dorința, voința, sacrificiul au fost foarte puternice la sportivele din generația mea. Și atunci a venit și performanța. Nu același lucru pot să spun că se întâmplă la ora actuală cu puținii sportivi pe care-i mai avem.
Când a crescut atât de mult Elisabeta Lipă de la sportiva din barca tricoloră până la conducătorul de astăzi? Cu muncă și răbdare. Există și ceva nativ, pentru că altfel nu poți să conduci, dar cu siguranță că și experiența căpătată an de an își spune cuvântul. După Jocurile Olimpice de la Atena m-am retras și am urmat pașii pe care i-am dorit. Am lucrat în structura aparatului central al Ministerului de Interne, unde practic mi-am făcut rodajul. Am văzut cum se lucrează la cel mai înalt nivel, ce înseamnă să lucrezi cu oamenii din minister, ce pretenții au și ce trebuie să faci pentru a te ridica la nivelul pretențiilor. După care acum cinci ani, când am ajuns în fruntea clubului Dinamo, un club mare, enorm de greu, am luat-o pas cu pas. Nu mi-a fost ușor și nu îmi este nici acum. Între timp m-am rodat și știind de unde să încep și unde să termin îmi este mult mai ușor să trec prin toate etapele acestea care sunt și foarte grele.
Sunteți o femeie împlinită? Categoric. Am spus acest lucru și când am împlinit 40 de ani, și la 45 de ani. Mă simt o femeie împlinită din toate punctele de vedere. Am o familie frumoasă, îmi fac munca cu dăruire și pot spune că după atâția ani de când lucrez în profesional încă mă mai duc cu plăcere la muncă. Mă trezesc la aceeași oră la care mă trezeam când eram în cantonament, nu este un calvar, nu-mi este greu. Consider că dacă spun că vin cu plăcere la muncă altfel îmi ies lucrurile pe care îmi propun să le rezolv. Pot spune că sunt cu toată inima împlinită. Nu-mi doresc vile, palate, concedii în cine știe ce colțuri ale lumii. Îmi doresc să fiu sănătoasă și să fac cât mai mult bine sportului românesc.
Știai că avem o pagină de Facebook în care discutăm doar subiectele speciale?
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER